Consiliul Concurenţei în 2007: o nouă viziune asupra ajutorului de stat, o nouă vizită a unui comisar european – Alexandru DAVID
Începând cu 1 ianuarie 2007, Consiliul Concurenţei nu mai poate autoriza ajutoarele de stat ce se acordă în România, această competenţă fiind preluată de Comisia Europeană în conformitate cu prevederile acquis-ului comunitar. Pentru a folosi însă expertiza în materie de ajutor de stat existentă la nivelul Consiliului Concurenţei şi relaţia pe care această instituţie a dezvoltat-o cu Comisia Europeană, s-a hotărât ca autoritatea de concurenţă să fie interfaţa între furnizori şi Comisie în procesul de notificare a măsurilor naţionale de ajutor de stat.
Statele Membre al Uniunii Europene au obligaţia de a notifica executivului de la Bruxelles orice intenţie de a acorda un ajutor de stat. Acesta a fost, de altfel, şi mesajul principal transmis de către comisarul european Leonard Orban cu ocazia vizitei sale în România din 19 octombrie a.c. Totodată, dl. Orban a invitat furnizorii să recurgă la asistenţa tehnică a Consiliului Concurenţei ori de câte ori doresc să instituie măsuri de natura ajutorului de stat.