Consiliul Concurenţei a dat publicităţii Raportul instituţiei pentru anul 2009
în condiţiile prezentei crize economico-financiare, asigurarea unui mediu concurenţial normal este un obiectiv major, dar dificil, pentru toate statele şi autorităţile de concurenţă. în acest context, protejarea efectivă a cadrului concurenţial, în vederea scăderii preţurilor finale, devine esenţială pentru resuscitarea consumului populaţiei, ca factor de relansare şi depăşire a perioadei de criză.
într-un an în care efectele crizei economico-financiare au fost pe deplin resimţite atât de mediul de afaceri cât şi de consumatori, activitatea Consiliului Concurenţei s-a axat pe intensificarea identificării şi sancţionării practicilor anticoncurenţiale, precum şi pe respectarea tuturor obligaţiilor rezultate din statutul de Stat Membru al Uniunii Europene, atât în domeniul concurenţei cât şi al ajutorului de stat.
în acest context, Raportul Consiliului Concurenţei prezintă într-o manieră sintetică realizările instituţiei în anul 2009. O atenţie deosebită a fost şi este acordată Programului „Reţeaua Naţională de Ajutor de Stat”, program considerat una dintre modalităţile semnificative de creare a unui colectiv de lucru la nivel naţional, care să grupeze experţii în ajutor de stat din cadrul Consiliului Concurenţei şi pe cei angajaţi în cadrul instituţiilor furnizoare de ajutor de stat.